Seminar de început de An

Seminar de început de An

Stă în puterea noastră să facem Pace cu trecutul și să stă în puterea noastră să Visăm la un Viitor Frumos!

Sâmbătă 08 Ianuarie

între orele 11:00 – 14:00
Cost participare: 300 lei

Locație: se va comunica din timp celor care s-au înscris

Email contact@goodvibe.ro

În fiecare început de An ne întâlnim cu toții să rugăm Ursitoarele să lase din nou energia primordială să se reverse în viața noastră cu sănătate, abundență și fericire. Ce ne este dat să experimentăm și ce este scris în destinul nostru, nu putem schimba cu adevărat decât în clipa iluminării noastre. Dar cum trecem peste aceste provocări, ține doar de noi! Iar karma noastră, destinul nostru, este influențat de faptele noastre bune, dar și de felul în care alegem să accesăm energia viitorului!

Timpul nu există la nivelul universului spiritual. El este doar o componentă a existenței la nivelul materiei. Din atemporalul spiritului nostru putem influența manifestările de la nivelul experienței noastre umane. De aceea, prin practici energetice și spirituale, suntem încrezători că putem influența evenimentele ce vor urma să vină în viața noastră!

Așadar, vă propun să ne întâlnim la început de An să mai rugăm încă o dată Ursitoarele destinului nostru să fie blânde cu noi și să ne sortească un An Nou BUN! Speranța și Încrederea sunt cele 2 virtuți Divine date omului pentru a trece Victorios prin existența fizică! Vom activa aceste virtuți și vom ancora în structurile noastre energiile susținerii Conștiinței Hristice!

Vă aștept cu drag la un altfel de seminar! Un seminar în care vom visa împreună la un viitor mai bun! Iar cu ajutorul Luminii, visele vor deveni Realitate!

Formular de înscriere

Sâmbătă 08 Ianuarie

între orele 11:00 – 14:00
Cost participare: 300 lei

Locație: se va comunica celor înscriși cu câteva zile înainte de seminar

Email contact@goodvibe.ro

Like this article?

Share on facebook
Share on Facebook
Share on whatsapp
Share on WhatsApp
Share on email
Email
Share on print
Print

Contact Us

acest site face parte din grupul