CELE NOUĂ TREPTE ALE RUGĂCIUNII

REGATUL ANGELIC
FOCUL VIU
RUGĂCIUNEA SUFLETELOR GEMENE

Cu părintele CLEOPA, despre Rugăciunea inimii

parintele-cleopaPentru cei ce au “dinți de lapte”
Prima treaptă este rugăciunea buzelor. “Aduceți Domnului roada buzelor voastre”. Rugăciunea limbii. “Și l-am învățat pe el prin limba mea”. Rugăciunea gurii. “Bine voi cuvânta pe Domnul toată vremea”…

Aceste rugăciuni sunt pentru cei ce au “dinți de lapte”.

Cu acestea se-nvață omul întâi: rugăciunea gurii, a glasului. Dar aistea sunt pe treapta cea mai de jos în scara rugăciunii. Că trebuie să treacă omul de ceea ce zice gura și limba sa, prin minte. Să înțeleagă mintea. Atunci când ai făcut să înțeleagă mintea, ai trecut la rugăciunea minții. Că mintea înțelege și rugăciunea!

Iarmarocul minții
Dar “rugăciunea minții” este jumătate de rugăciune! Numai jumătate! Unul făcea rugăciunea minții și s-a supărat pe ăla, potrivnicul. Îi zice: “Dă-te jos, mă, de-acolo! Că-i mare iarmarocul!”… La rugăciunea minții, încă e mare iarmarocul! E pasare c-o aripă – rugăciunea minții! Poți zbura cu o singură aripă?… Este jumătate din rugăciune. Trebuie să pogori mintea în inimă.

vamaVama imaginației
Când ai pogorât mintea în inimă, când mintea pogoară în inimă întâlnește două vămi. Prima este vama imaginației.
Să nu se oprească mintea la închipuire! Cu Dumnezeu nu mă pot închipui, nici heruvimii, nici serafimii. Să treacă precum fulgerul!

Vama rațiunii
A doua vamă este vama rațiunii, la poarta inimii. La poarta inimii! Aici o atacă prin minte dracii numiti “arhiconi teologi”, care știu scriptura pe de rost, dar sunt și teologii întunericului. Da. Că n-o atacă cu lucruri rele! Îi dă rațiunii de lucru. Numai ce vezi că stă la rugăciune și deodată îi iese în minte, îi apare în minte: “Munții au săltat ca berbecii. Și dealurile ca mieii…” Și în loc să se roage, se pune pe întrebări.
“De unde e asta? își zice, ce-or fi munții? Ce-or fi dealurile? Cum saltă?”. După Sfantul Grigorie Palamas, munții înseamnă cei îndumnezeiți, cei sub lucrarea Duhului Sfânt. Mai mari decât cei de pe treapta a doua a urcușului duhovnicesc! Oare cei îndumnezeiți (“munții”) au săltările Duhului mai mari decât cei de pe treapta a doua (“dealurile”)?

“Draci psihologici”
Deci, mintea, când pogoară în inimă, o atacă draci psihologici. Și nu-i dau gânduri rele, îi dau rațiuni dumnezeiești. Numai ce auzi: “Lipsit-au de la mâncare oile, că nu văd boi lângă iesle”. Care iesle? Biserica. Care oi? Biserica ascultătoare. Care boi? Biserica povățuitoare. “Lipsit-au de la mâncare oile, că nu văd boi lângă iesle”. Ce zice? Când n-or fi predicatori buni în biserică, preoți vrednici, lipsește poporul de la mâncare, de la predică. Așa gândește el. Și el stă, și încă-i mai dă dracu’ mândrie: “Mai, bine înțeleg eu lucrurile astea. Că eu mă rog acuma”. Nu se roagă, el teologhisește.
rugaciunea-inimiiIoan Gura de Aur zice: “Nu teologhisi, trebuie să ai grijă să cobori mintea în inimă, cu o singură rațiune: Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluiește-mă pe mine păcătosul”. Să dai la o parte orice gândire, când ajungi la poarta inimii.

Cuiul de foc
– Când s-a lăsat mintea în inimă, care-i semnul că s-a unit mintea cu inima? întreb.
– Apare un cui de foc! zice parintele. Uite aici! Un cui de foc.
Se-ncalzește inima tare, împrejur, pieptul, umerii, coloana vertebrală, tot corpul, se-ncalzește ca focul. Se-nalță-n inimă o dulceață dumnezeiască, pe care n-o poți exprima prin cuvânt. Ce-i aici? S-a unit mintea cu inima. Mireasa cu mirele Hristos. Zice: V-am logodit pe voi, mireasa cu mirele. S-a întâlnit în partea cuvântătoare sunetul nostru cu mirele Hristos. Și atunci simți o dulceață mare și-o căldură negraită.

caldura-inimiiCaldura… Asudă corpul grozav, și când încep ochii a vărsa lacrimi… Eram în pădure… a venit un bătrân… și ne-am coborât cu mintea în inimă doua ore și zece minute… În două ore și zece minute… n-am avut la mine decât trei batiste. Le-am stors de trei ori de lacrimi, atâtea lacrimi am vărsat. Semn că s-a-ntâlnit mintea cu inima, și Hristos cu rugăciunea. Asta-i rugăciunea cea curată, care-i cu lacrimi din adâncul inimii.

– Și ați mai trăit asemenea înălțare? Alte dăți?
– Eu n-am voie să spun. Că Sfinții Părinți nu povesteau asta. Nu-i voie să spui. Dacă se-ntâmplă să spui, zici așa: “Știu pe un om oarecare, care s-a înălțat până la al treilea cer… Nu am fost eu acela”. N-ai voie să povestești. Asta e nebuneală… Mi-o spus alții! Și mi-o spus că după cât o fost mintea în inimă, atâtea bucurii dumnezeiești și-atâtea gânduri ai, că aproape o lună de zile piciorul inimii lui nu s-o mai clintit din lumea asta, …numai de rai, de rai, numai contemplații dumnezeiești și curățire cu atâtea lacrimi.

Dar la această rugăciune a inimii, rugăciunea cea curată, ajunge unul din 10.000, din cei care se silesc! zic Sfinții Părinți. Din cei care se silesc, unul la 10.000.

treptele-inalteTreptele inalte
Mai sus de rugăciunea inimii este rugăciunea de sine lucrătoare. Așa spune în Cântarea cântărilor: “Eu dorm și inima mea se roagă”. Când ajunge omul în starea aceasta, n-o are numai un ceas sau două, rugăciunea. Ci totdeauna. El doarme, iar inima lui se roagă lui Dumnezeu. Asta-i mai înaltă ca rugăciunea inimii.

Și este alta, mai înaltă: rugăciunea văzătoare. Eu stau aici și eu vad ce se-ntâmplă în Sfântul Munte, în Ierusalim, în Franța, în Anglia, în America. Așa era Sfântul Antonie cel Mare. El stătea de vorbă cu călugării și odatș zice: “Fratele nostru Amun, de la Muntele Nitriei, a murit”. Asta-i în rugăciunea văzătoare, când omul stă aici și poate sș vadș în toată lumea. Asta e faza a opta a rugăciunii.

A noua e rugăciunea contemplativă… S-a ridicat Pavel la cer. Asta-i răpirea minții către Dumnezeu. De multe ori cu tot cu trup.

Acestea-s cele nouă trepte ale rugăciunii așa, pe scurt. Noi să ne mulțumim să ne rugăm cum putem; dar să fie rugăciune cu lacrimi!

 

Newer Post

COMMENTS